Prieteni cu Isus

“Chiar daca as avea toata credinta asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic”(1Corinteni 13:2)

 ”Noi tot spunem ca relatiile sunt mai importante pentru noi decat orice altceva, dar faptele noastre nu o arata. Ne schimbam in mod constant prietenii si pe cei dragi de dragul banilor sau a avansarilor. Relatiile sunt precum florile; daca nu le hranesti si nu le protejezi, ele mor. De aceea Pavel scrie: “Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta…fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora”(Filipeni 2:3-4). Uneori e nevoie de durere si de o stare de criza pentru a ne aduce aminte ca oamenii din vietile noastre nu pot fi inlocuiti.

Un autor scrie: “Am petrecut multe ore in sala de asteptare de la terapie intensiva privindu-i pe cei care agonizau si auzind intrebari staruitoare: “va trai sotul meu?”, “va mai putea merge fiul meu vreodata?”, “cum sa mai traiesc fara acela cu care am trait 30 de ani?” Sala de asteptare de la terapie intensiva este diferita de orice alt loc din lume. Iar cei care asteapta sunt diferiti. Ei nu reusesc sa faca destul unii pentru altii. Nimeni nu este nepoliticos. Deosebirile de rasa si clasa sociala se topesc. Gunoierul isi iubeste sotia la fel de mult cum profesorul universitar si-o iubeste pe a lui si toata lumea intelege lucrul acesta. Fiecare om spera pentru celalalt. In sala de asteptare de la terapie intensiva lumea se schimba. Vanitatea si prefacatoriile dispar. Universul se concentreaza asupra urmatoarei intalniri cu doctorul in speranta ca va anunta o imbunatatire. Toata lumea stie ca a iubi pe cineva este ceea ce conteaza in viata. Am putea invata sa iubim in felul acesta daca am realiza ca fiecare zi a vietii este ca o zi in sala de asteptare de la terapie intensiva.”

“ Am vazut in prada o manta frumoasa de Sinear,200 de sicli de argint si o placa de aur in greutate de 50 de sicli; le-am poftit si le-am luat; iata, sunt ascunse in pamant in mijlocul cortului meu, si argintul este pus sub ele .” (Iosua 7: 21)

Relatia lui Acan cu Dumnezeu era foarte subreda sau poate ca nu exista deloc, pentru ca numai asa s-ar putea explica fapta lui Acan care a incalcat mai mult de o purunca din Legea lui D-zeu,intr-o singura actiune.

Din context inteleg ca Acan era pasionat de hainele de firma si ii placea sa aiba bogatie; ii placea sa fie imbracat bine si nu cu orice ,ceea ce l-a facut foarte usor sa observe o manta marca ‘Sinear’ .Problema era ca haina asta nu-I apartinea dar el o dorea. Ce va face acum Acan ? O va cere de la D-zeu prin rugaciune si va astepta s-o primeasca, sau si-o va insusi luand-o pur si simplu ? Stand el in cumpana si nestiind ce sa faca, un gand ii vine in minte : “ sa nu furi !” . Enervat parca de vocea constiintei care tocmai acum trebui sa-i aminteasca de porunca lui D-zeu, incalca cu buna stiinta porunca soptindu-si ca oricum nu-l vede nimeni si nu va sti nimeni vreodata ca a disparut vreo haina….pana la urma e doar o haina. Tocmai a sfidat puterea de omniprezenta a lui Dumnezeu . Asadar, isi ia mantaua si da sa plece repede insa rotind in fuga privirea prin cortul cu obiecte sortite nimicirii, observa in bataia unei raze de lumina ca ceva luceste foarte tare. Se apropie curios fiind sa afle ce anume poate straluci asa puternic; cu usurinta realiza ca tocmai a descoperit o suma considerabila de bani si o placa de aur care tragea greu la cantar . Cat noroc pe capul lui Acan ! Sansa vietii lui de-a se imbogati peste noapte ii surade in sfarsit si lui .Desigur,nu mai sta pe ganduri si intinde mana sa le ia, dar din nou ceva… sau cineva il opreste si ii reaminteste porunca : “sa nu furi !” Acan petrece cateva momente in cumpana urmarind razboiul dintre vocea constiintei si firea umana ; in cele din urma alege aceeasi voce care-l lamurise si mai devreme ca nimeni nu-l vede si nici nu se va afla vreodata. Ia repede argintul si aurul, le indeasa bine peste manta intr-un saculet si pleaca.

“Uf ! ce bine ca m-a pazit D-zeu si nu m-a prins nimeni. Acum Doamne, daca nu vei ingadui ca cineva sa afle, iti promit ca nu voi mai face asa ceva niciodata! Asta a fost sansa vietii mele si tu mi-ai scos-o inainte. Iti multumesc .”

Si cu inima plina de emotii,cu genunchii tremurand de spaima si de bucurie, traind niste sentimente amestecate,isi innecase “bucuria” traind-o de unul singur pt. ca nu avea voie s-o impartaseasca si altora. Dar Acan se obisnuise repede cu sentimentul si si-a continuat viata si lucrarea in poporul Domnului. Nu stia bietul Iosua si poporul de ce lucrurile nu merg chiar bine si de ce parka D-zeu nu este de partea lor, dar continuau sa lucreze pentru Dl. desi infrangerile erau mai multe si mai devastatoare decat inainte, iar de victorii nici nu putea fi vorba. In tot acest timp Acan isi schimbase dumnezeul,lucru pe care avea sa-l marturiseasca chiar el atunci cand D-zeu il descopera in fata lui Iosua si a poporului. De fapt Acan mai incalcase cateva porunci date de D-zeu poporului; iata marturisirea :

“le-am poftit (D-zeu poruncise :… sa nu poftesti nici un alt lucru care este al aproapelui tau !) si le-am luat (D-zeu poruncise: sa nu furi !); iata, sunt ascunse in pamant in mijlocul cortului meu, si argintul este pus sub ele (– aceste bogatii ocupasera locul central al vasului de lut Acan devenind un dumnezeu pt. bietul om desi adevaratul D-zeu poruncise : sa nu ai alti dumnezei afara de Mine ! )

Pacatul lui Acan l-a dus la moarte ,la despartire de Dumnezeu.El a savarsit pacatul cu buna stiinta,a continuat sa pozeze a copil fidel de D-zeu insa inima lui nu mai apartinea lui D-zeu. Desi nu se mentioneaza, eu totusi cred ca Acan a marturisit sotiei si familiei sale despre averea furata dar acestia au tacut si nu au marturisit lui Iosua fapta nici n-au incercat sa-l convinga pe Acan s-o faca.Toata familia a pierit impreuna cu Acan in momentul in care D-zeu l-a descoperit; au pierit pt. ca prin tacerea lor ei au fost de acord cu fapta sotului si tatalui Acan si s-au unit cu el in actiunea lui.)

Faptul de-a avea alti dumnezei nu inseamna neaparat sa iei o icoana pe care s-o tintuiesti pe perete si sa te inchini inaintea ei sau inaintea unei statuiete cu figura vreunei personalitati religioase. Cuvantul lui D-zeu ne spune clar si raspicat ca “iubirea de bani este inchinare la idoli “. Cum poti verifica daca in tine salasluieste aceasta iubire de bani ? Analizeaza sincer si adanc motivatia actiunilor tale; investesti timp si talente intr-o lucrare a lui D-zeu doar daca esti platit ? Orice oportunitate de a castiga un ban o folosesti chiar daca aceasta implica metode nonortodoxe ?

Daca inainte de a intreprinde orice activitate ,fie religioasa sau de alta natura, te gandesti “mie ce-mi cade de-aici ?” fara sa-ti pese de altii si cautand doar folosul tau, atunci da-mi voie sa-ti spun ca deja ai un idol. Si daca banii (averea,bogatiile) sunt deja idolul tau,conform cu articolul Scripturii care spune ca “ iubirea de bani este radacina tuturor relelor” ,te asigur in procent de 100% ca acest idol a adus cu el alti idoli.

In situatia in care te regasesti in aceste randuri, nu fii disperat; atat timp cat esti in viata, inca mai ai sansa la Dumnezeu. Sfatul pe care ti-l dau acum l-am experimentat personal si crede-ma ca a functionat si a dat rezultate uimitoare. Vorbeste-I lui D-zeu despre trairile tale interioare,despre gandurile care-ti framanta mintea,despre scopurile si idealurile tale,despre ceea ce iubesti si chiar si ceea ce urasti…..vorbeste-I despre ele deschis, sincer , fara jena si ascunzisuri pt. ca El oricum te cunoaste pe deplin dar asteapta din partea noastra marturisire sincera. Dupa ce I le spui pe toate recunoaste inaintea Suveranitatii Lui ca fara ajutorul Lui nu poti sa faci curatenia interioara pe care o vrea D-zeu in viata ta. Cere Fiului lui Dumnezeu sa vina in ajutorul tau, si spune-I ca-I dai voie sa preia controlul total asupra vietii si fiintei tale si cere-I sa ocupe locul central al vietii tale . Aceasta va fi o rugaciune de bun miros inaintea lui D-zeu si El o va primi si va face modificari miraculoase in viata ta. Tu insuti vei recunoaste schimbarile aduse de Dumnezeu spre binele sufletului tau si le vei marturisi si altora pentruca bucuria care te va inunda nu-ti va da voie sa taci.

Autor, Estela C. Manea

Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. “Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”,  a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. “Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi. “Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul.
Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. “Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”
Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani. “Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. “Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: “Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.
Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua. Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. “Ce este aceasta?”, întrebă copilul. Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca către Rai.” Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo. Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul. “Deocamdată, să faci curat, ai să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate.
Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: Cum merge, cum îţi e?” “Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. “Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare. “Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?” “Mie…, nimic, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească. “Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. “Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.
Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului.
Era primul pas către Rai, ce se numea iubire.
Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. “Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!” Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru.
Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui. Era atât de fericit că-şi găsise un prieten!
Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia.
Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?” Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit. “Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui. “N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. “Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi. “Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat. “Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii. “Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul. “Şi ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării. “A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puştiul.
Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă…” “Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” “Da, poţi să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.
Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. “Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului. “Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”.
Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui… Nu poate să vină”. “Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul. “Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.
Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând. “Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie. “A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. “De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul. “Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”.
Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns. “Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte” Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse: “Bine, am să-l rog din nou şi mâine!”
Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. “Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie. “Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. “Hai să mâncăm!”, spuse el Fratelui cel Mare. “Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el.
Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte: “Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…”
Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe. “Am înţeles…, spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare.
Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni. “Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. “Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”
Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau. “De ce?”, întrebă nedumerit copilul. “Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare. Şi atunci copilul văzu!
Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase.
“Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. “Nu se poate! strigau aceştia. Cum arată?” “E plin de iertare”, murmura copilul. (…)
- Fragment din textul “Basmul din Carpaţi”, publicat în cartea lui Dan Puric, “despre Omul Frumos” -

Avem deosebita placere de a va anunta Festivalul Torturilor. Este o intalnire de tineret, care va avea ca loc de desfasurare biserica baptista Sfanta Treime din Sebis, Arad. Oricine doreste sa ia parte este binevenit sambata, 13 iunie, la ora 16.

Cuvantul Domnului va fi predicat de fr. pastor Nelu Vatran, iar partea de lauda si inchinara va fi sustinuta de grupul Mesagerii Harului din Siria si grupul de lauda si inchinare al tinerilor bisericii Sfanta Treime.

Tema pe care se va desfasura acest eveniment este “Cum sa ma pastrez curat intr-o lume murdara?” (Proverbe 4:23  Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.) In programul evenimentului va avea loc si un concurs intre torturile facute de echipele de tineri care si-au anuntat participarea, iar la final fiecare din cei prezenti va putea sa le si guste.

Ne dorim sa avem un timp binecuvantat impreuna laudand pe Domnul. Va asteptam cu drag…

Observand modurile in care joaca oamenii, am fost in stare sa inteleg mai bine modurile in care oamenii se roaga. Intr-adevar, cei mai multi oameni se joaca cu religia asa cum joaca la diferite jocuri, religia insasi fiind cel mai jucat dintre toate. Fiecare joc isi are regulile lui, un anume fel de minge, jucatorii lui; jocurile starnesc interesul, ofera placere si consuma timp, iar cand s-a terminat, echipele concurente rad si parasesc terenul. E ceva obisnuit ca un jucator sa plece de la o echipa la alta si peste cateva zile sa joace impotriva vechilor lui coechipieri cu aceeasi insufletire pe care a afisat-o cand juca impreuna cu ei. Totul este arbitrar. Se rezolva probleme artificiale si se abordeaza dificultati care au fost create in mod deliberat de dragul jocului. Nu exista suport moral si nici nu se cere asa ceva. Nici unul nu este mai bun datorita trudei pe care si-o autoimpune. Totul nu e decat o activitate placuta care nu schimba nimic si nu stabileste nimic in final.

Daca situatiile pe care le-am descris s-ar restrange la domeniul jocurilor sportive, am putea trece mai departe fara alte comentarii, dar ce putem spune cand exact acelasi spirit patrunde si in sanctuar si decide atitudinea oamenilor fata de Dumnezeu si religie? Caci si Biserica isi are terenurile ei, regulile ei si echipamentul ei pentru a juca jocul vorbelor pioase. Isi are devotatii ei, atat laici, cat si profesionisti, care sprijina jocul cu banii lor si il incurajeaza cu prezenta lor, dar care nu se deosebesc prin viata si caracterul lor de multi care nu manifesta absolut nici un interes fata de religie.

Asa cum un sportiv manuieste mingea, la fel de multi dintre noi manuiesc cuvintele: cuvinte vorbite si cuvinte cantate, cuvinte scrise si cuvinte rostite in rugaciune. Le aruncam repede de-a lungul terenului; invatam sa le folosim cu dexteritate si gratie; ne cladim reputatia pe priceperea noastra de a manui cuvintele si, drept rasplata, obtinem aplauzele celor care au savurat jocul. Dar lipsa de greutate a cuvintelor noastre este dovedita de faptul ca, dupa placutul joc religios, nimeni nu este diferit in mod fundamental fata de cum era inainte. Bazele vietii raman neschimbate, aceleasi vechi principii guverneaza, acelasi vechi Adam stapaneste.

A.W.Tozer - Inchinare si distractie (cap.15 - Activitatea religioasa, pg.122, ed. Lampadarul de Aur)

1. Ciorba din varza murata inhiba  pofta de mancare.
2. Laptele stimuleaza in organism productia de serotonina ,substanta care relaxeaza organismul si induce starea de somn.Specialistii nutritionisti recomanda  sa beti o cana de lapte  inainte de culcare.
3. Salvia este o planta medicinala detoxifianta.Ea protejeaza  impotriva infectiilor,este  tonic nervos si reintineritor.
4. Melisa este recomandata  in stari de scadere a memoriei,emotivitate,astenie si insomnii.
5. Cercetari naturiste releva faptul ca spanzul care este o planta toxica, s-a dovedit eficienta in tratarea bolilor de inima  si al afectiunilor pulmonare .Planta macerata in alcool (radacina) poate ajuta si in tratarea paraliziilor ,a reumatismului si a migrenelor.
6. Pe langa  efectele pozitive ale polenului amintite  in blogul cu acelasi titlu pentru luna Mai,polenul este indicat de asemenea  in surmenaj fizic,intareste inima,calmeaza palpitatiile si regleaza tulburarile respiratorii.Polenul si-a mai dovedit eficienta  si in afectiuni respiratorii.

Pentru cei ce a-ti auzit despre pastorul Emil Bartos sau l-ati cunoscut prin intermediul predicilor, as dori sa va anunt ca ieri unul dintre copii fratelui, Lucian, student la Timisoara, s-a sinucis. Rugati-va ca Domnul mangaierii sa aline inima acestei familii greu incercate.

Aveti aici link-ul de la stirile ProTv: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/un-student-s-a-aruncat-de-la-ultimul-etaj-al-cladirii-universitatii-de-vest.html

1. ceaiul de radacina  de ghimbir, are  efect  stimulent  asupra organismului,de asemenea  este regenerativ,tonic pentru circulatia  sangelui ;
2. celebrul ceai verde  curatza sangele de toxine  si diminueaza nivelul colesterolului.Este indicata consumarea  a cate o cana dupa fiecare masa;
3. polenul de albine  are foarte multe indicatii: stimuleaza apetitul alimentar,indeparteaza anemia si ajuta rapid  la refacerea  organismului dupa boala;
4. sucul de morcovi cruzi  actioneaza benefic  asupra sistemului imunitar ,el este chiar un protector  impotriva cancerului de plamani;
5. ceaiuri din plante cu efect antiacid: ceai de papadie,ceai de coada soricelului,ceai de urzica si ceai de soc;
6. cercetatorii americani au facut serioase observatii asupra temperaturii la care este consumat ceaiul.Exista  un risc major in declansarea  cancerului  esofagian daca ceaiul este consumat la o temperatura mai mare de 70 ^₀C.
7. merele si grapefruitul roshu  sunt adevarate surse de antioxidanti.Prin cantitatea mare de vitamine  si minerale  previn accidentele vasculare  si formarea calculilor   urinari.E suficient sa se consume  seara unul din cele doua fructe amintite.
8. ceaiul de busuioc amelioreaza  tulburarile astenice  si insomniile.Se poate consuma  ceai de busuioc la fiecare masa.

LUNA VIITOARE O SA VA TRATEZ CU ALTE LEACURI. PANA ATUNCI  CAUTATI  TOTUSI SA  STATI  SANATOSI.

Dumnezeu isi tine legamantul si-ndurarea  fata de toti acei care umbla inaintea Lui cu toata inima  lor.(2 Cronici 6:14).

Te unesti prin Credinta cu  Sfanta Treime  precum un mire cu mireasa lui; acum ca Unirea s-a realizat, ar trebui sa  petreci timp cu Mirele tau ,zilnic, nu doar  in weekend ; ar trebui sa petreci cateva ore pe zi  alaturi de Cel cu care te-ai Unit din Dragoste ca sa va puteti cunoaste si mai apoi sa va contopiti in ganduri si in  fapte.

Cum ai putea sa-I  spui Iubitului tau ca nu ai timp pentru El decat la anumite ore ?…cateva minute dimineata  si daca mai ai chef  mai vorbesti cu El si diseara cateva minute  asaaaa…,la rapid, pentru ca esti prea obosit; peste zi nici nu poate fi vorba  sa-I mai dai cate un ” bip” sau sa-I trimiti un “sms” prin care sa-I spui ca te gandesti la El si ca IL  iubesti (…..agenda ta e prea incarcata si ‘uiti’ cu desavarsire de El ).    Dar  i-ai declarat  Dragoste pana la moarte  si acum nu ai timp de EL ?  IL neglijezi cu desavarsire ? Chiar nu te mai intereseaza de sentimentele Lui  fata de tine ? Chiar nu mai ai sentimente  fata de EL ?

De fapt,toata problema  comunicarii intre tine si Mirele tau  provine de la o a treia persoana: amantul  tau spiritual ; acesta  din urma te-a imbatat cu farmecele lui si te-a ademenit  cu ofertele lui ,ametitoare si variate, de placeri momentane ;…a reusit sa creeze  un zid de instrainare  intre tine si Iubitul tau .Acum insa, nici asta nu mai este o problema pentru tine  fiindca  publicului se  poate prezenta poza unei Relatii perfecte …majoritatea celor Uniti prin Mariaj folosesc aceste poze-surogat salvand astfel  aparentele.

….Si  relatia  voastra se inrautateste  pe zi ce trece  pentru ca amantul tau iti rapeste tot timpul si de  Iubitul tau nu mai ai timp nici macar atat cat sa-I  spui ” Multumesc ca  inca mai Esti langa mine “….

…Hmmm,…..cum ai putea  sa te mai uiti in ochii Lui dupa ce L-ai inselat  si ai flirtat cu un altul ?…ba chiar ai mers mai departe decat atat (si stie inima ta cate sertarele are si ce contine fiecare dintre ele )_ ;Ai ajuns un  prefacut cu mai mult de doua masti pentru ca este prea rusinos sa dai pe fata relatia ta ascunsa ; cum sa se afle ca la scurt timp dupa ce ai Jurat Credinta Persoanei iubite   ai curvit in inima ta cu fostul prieten care acum ti-a devenit amant ?

….Si pentru ca nu vrei sa-ti marturisesti faptele  Celui cu care te-ai Unit, continui sa traiesti o viata dubla  si pozezi a Cuplu fericit ;…si pentru ca nu  ai mai vorbit vreme indelungata cu EL, esti strain de toate planurile Lui si nu stii ca de fapt te gasesti  in mijlocul unui  “proces de divort”  urmand sa pierzi orice drept asupra  Mostenirii obtinuta  prin  Casatorie.

(Autor,Estela C. Manea)

Crestinul  AUTENTIC este o floare  ale carei petale emana  miros  de Dragoste ,Bucurie ,Pace,Indelunga Rabdare,Bunatate,Facere de Bine,Credinciosie,Blandete si Infranare a Poftelor ….o diversitate de mirosuri armonizate perfect  prin Unirea lor intr-O Singura Sursa .

Oridecateori  neghina  va intepa floarea cu acele ei de rautate,batjocura,lacomie,cearta,vrajba,ura etc…,floarea care si-a primit mirosul de la Creatorul ei,tot acelasi parfum il  va emana. Mireasma  caracterului lui Dumnezeu imprimat in petalele copiei Lui  nu va disparea chiar daca aceasta  din urma ar fi strivita la pamant.

Daca as cauta sa  rup petala din mijloc de care sunt  legate  toate celelalte–petala DRAGOSTEI–, floarea  ar spune ca este plina de BUCURIE ca sufere pentru Numele Celui ce a creat-o; si pentru ca PACEA  este strans legata de ea, va  avea INDELUNGA RABDARE  cu Penina cea intepatoare si nu-si va pierde BUNATATEA  si FAPTELE  BUNE fiindca ea  va ramanea in continuare CREDINCIOASA  Celui care a intocmit-o si care i-a daruit un Duh BLAND, intocmai ca a Fiului.

Acest gen de flori NU vor POFTI  niciodata mirosuri care sa le perverteasca mireasma .

(Autor, Estela  C.  Manea)