Observand modurile in care joaca oamenii, am fost in stare sa inteleg mai bine modurile in care oamenii se roaga. Intr-adevar, cei mai multi oameni se joaca cu religia asa cum joaca la diferite jocuri, religia insasi fiind cel mai jucat dintre toate. Fiecare joc isi are regulile lui, un anume fel de minge, jucatorii lui; jocurile starnesc interesul, ofera placere si consuma timp, iar cand s-a terminat, echipele concurente rad si parasesc terenul. E ceva obisnuit ca un jucator sa plece de la o echipa la alta si peste cateva zile sa joace impotriva vechilor lui coechipieri cu aceeasi insufletire pe care a afisat-o cand juca impreuna cu ei. Totul este arbitrar. Se rezolva probleme artificiale si se abordeaza dificultati care au fost create in mod deliberat de dragul jocului. Nu exista suport moral si nici nu se cere asa ceva. Nici unul nu este mai bun datorita trudei pe care si-o autoimpune. Totul nu e decat o activitate placuta care nu schimba nimic si nu stabileste nimic in final.

Daca situatiile pe care le-am descris s-ar restrange la domeniul jocurilor sportive, am putea trece mai departe fara alte comentarii, dar ce putem spune cand exact acelasi spirit patrunde si in sanctuar si decide atitudinea oamenilor fata de Dumnezeu si religie? Caci si Biserica isi are terenurile ei, regulile ei si echipamentul ei pentru a juca jocul vorbelor pioase. Isi are devotatii ei, atat laici, cat si profesionisti, care sprijina jocul cu banii lor si il incurajeaza cu prezenta lor, dar care nu se deosebesc prin viata si caracterul lor de multi care nu manifesta absolut nici un interes fata de religie.

Asa cum un sportiv manuieste mingea, la fel de multi dintre noi manuiesc cuvintele: cuvinte vorbite si cuvinte cantate, cuvinte scrise si cuvinte rostite in rugaciune. Le aruncam repede de-a lungul terenului; invatam sa le folosim cu dexteritate si gratie; ne cladim reputatia pe priceperea noastra de a manui cuvintele si, drept rasplata, obtinem aplauzele celor care au savurat jocul. Dar lipsa de greutate a cuvintelor noastre este dovedita de faptul ca, dupa placutul joc religios, nimeni nu este diferit in mod fundamental fata de cum era inainte. Bazele vietii raman neschimbate, aceleasi vechi principii guverneaza, acelasi vechi Adam stapaneste.

A.W.Tozer - Inchinare si distractie (cap.15 - Activitatea religioasa, pg.122, ed. Lampadarul de Aur)