Afară plouă şi e frig şi în sufletul meu e la fel de rece.Cineva, în dorinţa  lui de-a mă ajuta,aprinde “focul” ca să mă încălzesc.Dar focul nu ţine foarte mult şi dă semne că vrea să se stingă.Mă uit în jur , şi cu o privire care  cere ajutorul cuiva îi  fixez  pe cei  care îşi încălzesc sufletele  la acelaşi foc şi aştept  ca cineva  să facă ceva  pentru a nu lăsa ” focul ” să se stingă.

Toţi  sunt comozi; se codesc şi-mi evită privirea ; le place să stea. În cele din urmă se ridică fratele Pavel.El m-a observat  şi mă asigură că nu va permite să se întâmple asta .Am înţeles că lui îi pasă de sufletul meu  care începuse să se dezmorţească. Se ridică  brusc,deşi  nici nu se aşezase bine,şi merge să culeagă nişte “mărăcini” ca să-i pună pe ” foc”. Cu câtă  dragoste  taie  fratele  creangă cu creangă din grămada de păcat. Stau şi-l  privesc îndelung şi-mi spun că la un moment dat va obosi şi se va opri; mi-e teamă să mă gândesc  ce-ar putea însemna asta  pentru sufletul meu.

- Iată , încă  un braţ de “mărăcini ” ! -  numai buni de aruncat în foc.     …spuse  fratele Pavel, trezindu-mă  din gândurile  mele tremurânde. Odată aruncaţi în foc, simt o eliberare,o pace lăuntrică adâncă, simt cum  sufletul se încălzeşte şi parcă  mi s-a mai deschis o pereche de ochi; văd altfel, înţeleg altfel şi….vai ce bine este să  simţi că întregul îţi este cuprins de “căldură”. Pavel nu oboseşte;mai aduce un “braţ de mărăcini “, şi altul, şi încă unul şi -i aruncă în “foc”. Eu şi ceilalţi,stăm  şi-l privim cum în timp ce taie  şi de-aici şi de acolo se ” zgârie” ,se “loveşte”,ba uneori i se mai “agaţă  mâneca sau colţul hainei în câte-o creangă” şi se luptă cu ea dar reuşeşte de fiecare dată să se desprindă de ea.Noi  stăm nemişcaţi; ne place la locul nostru; e prea comod ca să ne părăsim locurile şi să-i dăm o mâna de -ajutor.Iată-l că se întoarce; a mai adunat un braţ de minciună,curvie,lăcomie,beţie… - le  aruncă în ” foc “. Dă să se aşeze şi el ca să-şi tragă sufletul când,brusc,din ultimii “mărăcini ”  aruncaţi  se desprinde năpârca indiferenţei şi se lipeşte de mâna  care nu se odihnise pâna în acel moment.

Se face linişte adâncă şi toţi privim la Pavel cum se luptă cu năpârca.Totuşi, niciunul nu-i venim în ajutor.În timp ce el lupta de unul singur,noi începuserăm să analizăm  situaţia dându-ne fiecare cu părerea; într-un final “sentinţa”  a fost pronunţată : ” cu adevărat omul acesta  este un ucigaş,căci Dreptatea nu vrea  să-l lase să  trăiască…” . Deodată, cu o putere neobişnuită şi supraomenească,Pavel scutură năpârca în “foc” şi spre surprinderea noastră, nu i se întâmplă nimic  rău. Fiecare îl priveşte  uimit pe celălalt şi tăcerea se aşterne din nou între cei prezenţi. Un gând  mă îndeamnă  să merg să-l ajut  pe fratele la legarea rănii, însă, înainte de-a face vreo mişcare mă uit  la ceilalţi; toţi stau  şi parcă aşteaptă ceva.Mai amân  gândul care mă-ncercase adineaori şi în loc să merg să ajut , mă unesc cu ceilalţi  şi aştept să se intâmple ceva; nu ştiam exact ce anume aşteptau dar până la urmă am aflat : ” oamenii aceia se aşteptau să-l vadă  umflându-se  sau căzând  deodată mort.” Ei bine, văzând că nu se întâmplă nimic, ne-am  continuat ” părtăşia ” fără  a ne pocăi de modul  barbar  de-a ne trata  fratele aflat în încercare .

(Autor, Estela C. Manea)

Diagnosticul ei este cutremurător: sindrom plurimalformativ, agenezie sacro-coccigiană, agenezie ano-rectală, hidronefroză stânga, agenezie renală dreapta, artogripoză, defect septal ventricular subaortic, defect septal interatrial mic (tip foramen ovale), stenoză de arteră pulmonară, pielonefrită acută cu Klebsiella Pn. . Prima intervenție chirurgicală a suportat-o chiar în prima zi de naștere, iar afecțiunile Aniei se traduc în colostomă flanc stâng, ureterostomă fosa iliacă stângă, tub citofix suprapubian, țesut conjunctiv-adipos mult diminuat generalizat, sistem osteoarticular integru, artroză la nivelul articulațiilor genunchilor, glezne bilateral, torace asimetric cu bombarea inferioară a hemitorace drept. „E o luptătoare. Chiar din prima zi de viață” spune tatăl. Singurul lor îngeraș suferă, iar părinții au ajuns la capătul puterilor, dar nu vor să renunțe, vor o viață normală pentru fiica lor. „Uneori nu mai știm ce să facem, cum să facem, cum să gândim pentru a lua cele mai bune decizii pentru fetița noastră” a spus mama Aniei cu lacrimi în ochi. Dar zîmbetul Aniei, așa cum o alintă părinții, îi fac să meargă mai departe. Este o fetiță foarte ambițioasă, inteligentă, care speră că ziua de mâine îi va aduce ceva mai bun.

Daniel și Adriana știu un sigur lucru: că își iubesc fetița și ar face orice ca ea să se poată bucura de viață. Prioritare în acest moment sunt ortezele pentru care părinții trebuie să plătească peste 1.700 de lei bucata, plus 2 perechi de ghetuțe ortopedice, care de asemenea, sunt foarte scumpe. Li se va deconta doar 700 de lei, o sumă infimă pentru ca Ania să poată fi ajutată de orteze. Apoi urmează celelalte evaluări și intervenții pentru rinichi și chiar o operație la picioare. De asemenea, cateterele, colostomia, medicamentele pentru musculatură și celelalte tratamente care o ajută pe fetiță sunt extrem de scumpe. „Numai medicamentul pentru musculatură ne costă peste 200 de lei. Până acum ne-am descurcat cum am putut, dar în acest moment nu știm cum să mai gestionăm problema și tot ce ne dorim este să o ajutăm cât mai mult” ne spune mămica.

Chinul Aniei nu se oprește aici. Fetița merge mereu pentru recuperări la 1 Mai, la Sanatoriul de Recuperare de la Oradea, câte trei săptămâni, apoi face o pauză de trei săptămâni, apoi iar recuperare. Lupta aceasta și dorința părinților de a nu se da bătuți au condus la progrese.

„Am încercat să luăm problemele vitale. Ne-au copleșit toate deodată și nu am avut niciodată destui bani să rezolvăm toate problemele” au spus părinții. Sunt optimiști, iar fetița lor a învățat asta de la ei. Fiecare zi e o luptă din care Ania încearcă să iasă învingătoare. În fiecare zi părinții o duc la grădiniță, unde Ania se simte foarte bine: „Uneori nu o pot lua acasa…spune că mai vrea să stea. S-a integrat bine, iar copii o protejează”. Îi place mult să se joace. Cu zâmbetul pe buze te roagă să o ajuți să alcătuiască un puzzle. O poți refuza? Așa cum nu îi putem refuza nici mâna de ajutor pe care ne-o cere. Noi suntem șansa ei … puțin câte puțin. Ania așteaptă ajutorul nostru la numărul de cont:

RO23CECEC001946230911111

deschis la CECBank, titular fiind tatăl, Ochiș Daniel.

Simona Vîrvarii

Deut.4:1

“acum,Israele,asculta legile si poruncile pe cari va invat sa le paziti.Impliniti-le ca sa traiti, si sa intrati in stapanirea tarii pe care v-o da Domnul, Dumnezeul parintilor vostri.”

Ce frumos isi indemna Moise poporul !

Intrebarea care se ridica este urmatoarea: ‘ cum as putea pazi si implini ceva ce nu cunosc ? ‘ Este o intrebare la care odata aflat raspunsul, iti vei putea autoevalua viata vizavi la calitatea ta de copil de Dumnezeu,pocait sau crestin…numeste-o cum vrei.

Cu stupoare,cu uimire, cu shoc ,sau cum vrei sa-i mai spui, descopar persoane cu zeci de ani vechime de “pocainta” care nu cunosc Cuvantul lui Dumnezeu pentru ca nu-L citesc. Legile si poruncile despre care vorbeste Moise in versetul de mai sus constituie Cuvantul lui Dumnezeu –Biblia.

Eu ma intreb: o persoana “ pocaita” care nu are tangentza cu Biblia in fiecare zi (sau poate cel mult odata pe saptamana la adunarea frateasca), cum isi inchipuie ca va mosteni imparatia cerurilor ?! Stim bine ca MORALITATEA nu ne asigura cerul lui Dumnezeu.

Nu poti implini si pazi o lege, o regula, pe care de fapt nu o cunosti.Ca sa o cunosti trebuie sa o citesti.

Cuvantul datator de Viata Vesnica este cel al Sfintei Scripturi.Eu inteleg ca daca nu am partasie zilnica cu Acest Cuvant, inseamna ca nu am VIATA. Prin urmare, lipsa de viata este MOARTE.Asa se face ca majoritatea bisericilor secolului XXI sunt fara viata.

Ne mintim singuri si ne place sa credem ca vom avea parte de pashuni verzi dupa moarte dar refuzam sa ne autoevaluam trairea prin prisma mesajului unui Osea de altadata care spune raspicat: asa vorbeste Domnul : “…fiindca nu este adevar,nu este indurare,nu este cunostinta de Dumnezeu in tara,fiecare jura stramb si minte,ucide,fura si preacurveste,napastuieste si face omoruri dupa omoruri,…fiindca ai lepadat cunostinta, si Eu Te Voi Lepada…” “Poporul Meu Piere din Lipsa de Cunostinta .”

In urma acestui mesaj dumnezeiesc daca mai continui sa-mi traiesc viata in aceeasi letargie spirituala inteleg ca sunt impietrita din cauza prea multei calcari de lege.Totusi, ce bine ca Dumezeul meu nu doreste moartea pacatosului si daca voi veni inaintea Lui cu marturisire sincera El a promis ca nu ma va izgoni.

Iata acum indemnul unui Osea caruia ii pasa de popor: ”Sa cunoastem,sa cautam sa cunoastem pe Domnul ! Caci El se iveste ca zorile diminetii, si va veni la noi ca o ploaie,ca ploaia de primavara, care uda pamantul !…El ne va da VIATA iarasi…si vom trai inaintea Lui. “

(Autor,Estela C. Manea)

Interesant este faptul ca pe youtube, orice porcarie are rating de cateva mii si sute de mii de accesari, iar filme ca acesta, care ilustreaza niste lucruri asa de inaltatoare si pure, are doar putin peste 6000 de accesari. Vazand aceste lucruri am decis ca de acum inainte sa fac tot ce pot pentru a promova filmele si muzica buna care inca mai exista intr-o proportie din ce in ce mai mica. Va indemn sa faceti la fel.

Se spune ca odata , intr-o vara nespus de fierbinte si secetoasa, doi prieteni strabateau impreuna desertul . Ca sa le treaca vremea mai repede, povesteau vrute si nevrute si , cum nu rareori se intampla, la un moment dat au ajuns sa se certe, iar unul dintre ei l-a lovit pe celalat peste obrazul drept.
Te-ai astepta ca acesta din urma sa-l fi intors si pe cel stang? Nu, nu a fost asa, ci prietenul lovit peste fata, fara sa spuna nici macar un singur cuvant, s-a aplecat si a scris in nisip:“ASTAZI, PRIETENUL MEU CEL MAI BUN M-A LOVIT PESTE OBRAZUL DREPT.”
Si-au continuat drumul impreuna si , intr-un tarziu,au ajuns la o oaza , unde au hotarat sa faca o baie. Cel lovit peste obraz si-a pierdut echilibrul si a alunecat spre partea maloasa, riscand sa fie inghitit in adanc,dar mana puternica a prietenului sau l-a tras afara.
Dupa ce si-a revenit din spaima prin care trecuse,cu mana inca tremuranda,cel salvat a daltuit in piatra: ASTAZI PRIETENUL MEU CEL MAI BUN MI-A SALVAT VIATA !
Prietenul care isi lovise cel mai bun prieten, l-a intrebat: -Cand te-am lovit peste obrazul drept, ai scris ce-am facut in nisip,iar acum, ca te-am salvat, daltuiesti in piatra. De ce ?
Dupa cateva clipe de tacere, cel intrebat raspunse: Cand cineva te raneste,fapta lui ar trebui incredintata intotdeauna nisipului,de unde vantul iertarii o poate sterge,insa cand cineva iti face un bine , trebuie sa-i daltuiesti fapta in piatra,de unde nici ploaia,nici vantul n-o pot sterge niciodata.

INVATA SA-TI SCRII DURERILE PRICINUITE DE ALTII IN NISIP, IN SCHIMB BINECUVINTARILE , DALTUIESTE-LE IN PIATRA!

(autor, Estela C. Manea )